makarska

Vacanță fără griji în Makarska, Croația

  La începutul lui iulie am fost în vacanță în Makarska (Croația) și acum încerc să procesez și să notez pentru posteritate tot ce a însemnat pentru mine desprinderea asta de tărâmurile patriei timp de 10 zile. Tind să cred că m-am întors de acolo schimbat într-o oarecare măsură, nu cum s-a întâmplat după Amsterdam, dar mi se pare că…

Continue Reading

Localurile din România și clienții

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să intru într-un local nou și să nu știu ce să comand cât timp așteptam pe cineva ori aveam de pierdut ceva timp aiurea. De curând mi-am dat seama că românii chiar nu știu cum să-și păstreze clienții sau aș putea spune, chiar, cum să-i facă să se întoarcă la ei în local.…

Continue Reading

spovedania unui preot ateu

Spovedania unui preot ateu – Ion Aion [review]

Au trecut luni bune de când am citit prima dată câteva fragmente din cartea preotului ce-a scris sub pseudonimul Ion Aion cartea intitulată sugestiv “Spovedania unui preot ateu“. Am cumpărat-o fix în prima săptămână când s-a lansat, adică nu prea demult, și mi-am luat o mică țeapă căci două zile mai târziu am descoperit că puteam s-o achiziționez la jumătate…

Continue Reading

Impresii din Berlin

Sfârșitul lui ianuarie m-a prins oarecum pe nepregătite, adică nu aveam niciun gând să plec undeva în viitorul apropiat, dar iată că aventurile vin pe nepusă masă și dat fiind că trăim în era Social Media, pe Facebook am zărit o super ofertă spre Berlin – 60 euro (avion+cazare). Doar că “super oferta” era pentru niște zile prestabilite din timpul…

Continue Reading

Places do change

We all love going to remote places that were not touched by any people and we all love to feel the nature is only for ourselves, not to be shared with anyone else. This comes very natural for us because we like to be in possession of everything. We were tought to own things and to conquer new territories. Our…

Continue Reading

Ferma animalelor – George Orwell

Am reușit să termin “Ferma animalelor” de George Orwell în doar câteva ore, aceasta fiind o poveste ușor de digerat și de asimilat. Până să citesc “Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley nu mi-am propus și nu prea îmi plăceau genul acesta de cărți ce imaginează o multitudine de scenarii pentru lumea în care trăim, dar apoi m-a prins…

Continue Reading

Ce semnifică operele lui Constantin Brâncuși?

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să văd oameni sărutându-se în fața Porții Sărutului din Târgu Jiu. Munca lui Constantin Brâncuși (1876 – 1957) a adus o mare contribuție sculpturii contemporane, iar operele care i-au ieșit din mâini se ridică la nivelul celorlalți mari sculptori ai lumii. Am ales să vorbesc despre Poarta Sărutului, pentru că mi se pare absolut…

Continue Reading

Simbolul pierdut – Dan Brown

Dan Brown este un autor american de thrillere detective de senzație, după ce a avut diverse ocupații. Autorul este interesat de criptografie, chei și coduri, care sunt o temă recurentă în poveștile sale. Până în prezent, cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi. Penultima carte a sa, lansată în anul 2009, prezintă din nou aventurile profesorului de…

Continue Reading