De vreo două săptămâni a început să se instaleze iarna destul de bine atât în țară, cât și în București, dar asta nu m-a împiedicat să ies afară din casă și să încerc să îmi testez noul obiectiv foto achiziționat de Black Friday.
Drept și prin urmare, m-am îmbrăcat destul de bine, mi-am luat un fes pe cap și camera în brațe și am pornit la vânătoare de păsări în parcul Al. I. Cuza (fost IOR) pentru că acolo e cel mai apropiat loc de mine unde pot găsi câteva specii de păsări pe care să le fotografiez. De cum am intrat în parc, primele care mi-au sărit în ochi au fost ciorile datorită numărului extrem de mare și al croncăniturilor ce se auzeau destul de tare. Știam că în București sunt multe ciori, dar acum mi-am dat seama că numărul lor s-ar putea să fie puțin scăpat de sub control.
La numai câteva minute după ce am tras câteva cadre cu ciorile care-și căutau hrană am simțit cum a dat norocul peste mine pentru că am reușit să surprind un cormoran mare (o gâscă) ce se chinuia să înghită un pește destul de mare după părerea mea, pește pe care-l prinsese în timp ce se scufundase doar câteva secunde sub apă. Atunci am avut și prima interacțiune cu un domn care m-a întrebat dacă nu cumva peștele acela era cam mare pentru ciocul cormoranului. Am încercat să o mai urmăresc și apoi în timp ce făcea scufundări după un al doilea pește, dar norocul nu a mai venit.
Uimit în continuare de lupta dintre cormoran și pește, mi-am văzut lejer din drum până am dat peste câteva vrăbiuțe ce se luptau între ele pentru o bucățică de pâine. Atunci mi-am dat seama ce greu trebuie să le fie păsărilor iarna când abia își găsesc mâncare. Am început să fac poze și să analizez mai atent fiecare pasăre pe care o zăream și am constatat că acum fiecare zburătoare duce o luptă continuă pentru supraviețuire căci hrana e puțină și greu de procurat.
Pe lângă vrăbiuțele de mai sus, am zărit plutind pe suprafața lacului rațe și pescăruși. Acestea așteptau mila trecătorilor ce le aruncau bucățele de pâine sau semințe și, din cauza faptului că, la fel cum am spus mai sus, hrana era puțină, luptele nu încetau să apară, câștigătoare fiind pasărea care era mai rapidă.
Când am plecat către parc mă așteptam să fotografiez toate păsările amintite mai sus, dar nicidecum nu m-aș fi gândit că pot să găsesc vreun păun sau vreo lebădă și aveam oarecum dreptate deoarece păunul era închis într-un țarc și probabil cineva de la Administrația Parcului îl va muta de acolo, iar lebăda tocmai ce fugea speriată dintr-o parte într-alta de teamă să nu fie prinsă de oamenii ce o urmăreau pentru a o duce într-un loc mai cald.
Mi-aș fi dorit să surprind mult mai multe specii și mult mai multe ipostaze interesante, dar după o oră și jumătate de fotografiat în care gerul a început să îmi înghețe mâinile și să mă răpună încet-încet, m-am dat bătut și am fugit către căldura oferită de propriul adăpost.
