Cum am făcut ouă Benedict

Acum ceva vreme am fost la DonCafe Brasserie  și am comandat pentru micul dejun ouă Benedict. Sincer să fiu, până în momentul acela nici nu știam cum arată, dar opțiunile nu tocmai multe m-au forțat să comand așa ceva, iar alegerea s-a dovedit a fi una potrivită pentru că abia m-am ridicat de la masă după acel mic dejun copios.

Drept dovadă că ouăle Benedict de acolo au fost super gustoase stă încercarea mea de a găti același fel de mâncare la mine acasă. Chiar dacă acest preparat pare a fi mai mult un mic dejun, trebuie să mărturisesc că eu l-am mâncat în jur de 7 seara, deci se poate numi și cină. În final depinde de gusturile și preferințele fiecăruia.

Cum nu-s un mare bucătar, o să enumăr mai jos pașii urmați de mine pentru a ajunge rapid la un rezultat cât de cât satisfăcător. Pentru prima încercare mie mi-a luat în jur de 15 minute în condițiile în care totul era un haos complet la mine-n bucătărie și nu știam ce și cum trebuie făcut exact. Așadar, iată cum am procedat:

  1. Se sparge un ou și se separă gălbenușul de albuș.
  2. Gălbenușul se pune într-o oală separată și se amestecă alături de câteva bucățele de unt peste care se toarnă zeamă de lămâie. Toate acestea se pregătesc deasupra aburilor de la un alt vas până ce compoziția devine puțin cremoasă. Eventual, dacă se îngroașă prea tare, se poate pune puțină apă. Se poate adăuga sare după gust. Crema asta se numește de fapt sos olandez.
  3. Se prăjește pâinea într-o tigaie.
  4. Se prăjește o felie de bacon în aceeași tigaie până se rumenește puțin.
  5. În oala cu apă se sparge un ou întreg pentru a-l fierbe (nu durează foarte mult).
  6. Pâinea prăjită se unge cu puțin unt după care se adaugă bacon, oul poșat, sosul olandez și apoi puțină ceapă verde tocată mărunt sau ierburi aromate
  7. Recomand a se mânca cu roșii cherry și castraveți peste care se toarnă puțin oțet balsamic.

Îmi pare rău că din cauza haosului din bucătărie și a vitezei cu care m-am învârtit între aragaz și diversele ingrediente nu am apucat să fac mai multe poze cu toate etapele, dar rezultatul e cel de mai jos. Poftă bună!

oua benedict

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.