GânduriPersonalRomâniaUrban

Ești handicapat de parchezi pe locurile albastre?

February 27, 2017 0 comments

Niciodată nu mi-a plăcut să văd cum civilizația lasă de dorit chiar și-n amiaza mare. E stupid cum în parcarea de la Mr. Bricolage de la Dristor un tâmpit, că nu pot să-l numesc altfel, a venit și a parcat fix pe unul dintre cele 3 sau 4 locuri de handicapați din fața magazinului. Iar apoi au mai venit și alții că doar e spirit de turmă.

Și eu am văzut că locurile alea de parcare erau goale, dar nu m-am repezit să-mi las mașina acolo. Doar n-am oase-n burtă ca să nu mă pot deplasa. Și nici în cărucior cu rotile nu sunt. Și nici în cârje nu mă sprijin. D-aia am parcat pe un loc de parcare ce nu era special rezervat pentru o categorie anume.

Da, există oameni din ăștia peste tot, cel mai frecvent exemplu fiind parcările mall-urilor din toate orașele țării, unde românii noștri parchează fix ca niște boi. Dacă ar fi să mă iau după cum îmi dictează logica, e la mintea cocoșului să-mi dau seama că locurile alea sunt marcate corespunzător pentru oameni care au dizabilități locomotorii.

Îmi place și mie să parchez fix în botul magazinului, dar de bine, de rău, eu pot să merg 100 sau 200 de metri pe jos și să fac puțină mișcare, însă alții poate nu-s așa norocoși și s-au născut handicapați ori au suferit vreun accident. Singurul lucru pe care-l pot face pentru oamenii ăștia e să nu le iau locul de parcare special rezervat pentru ei astfel încât să le fie mai ușor.

Logic vorbind, pentru anumiți cetățeni mai cu deficiențe de vedere ori cu ceva probleme la mansardă, parcatul ceva mai departe de magazin e o adevărată corvoadă și nu au cum să lase mașina pe locurile de parcare destinate oamenilor normali. O sută de metri în plus de mers pe jos când e plăcut afară și nu te bate vântul e un chin extraordinar. Doar nu și-or da sufletul să meargă pe jos încă puțin și apoi să poată înconjura magazinul de zece ori ca să-și cumpere ce au nevoie.

Știu că scriu degeaba articolul ăsta pentru că civilizarea se face cu forța la noi și nu mă aștept ca prea mulți oameni să se gândească ceva mai mult la semenii noștri. Pur și simplu m-a deranjat gestul tipului și al maimuțicii care țopăia veselă alături de el ignorând total marcajele de pe locul de parcare și am simțit nevoia sa scriu rândurile astea.

Uneori sunt foarte optimist și-mi place să cred în puterea exemplului, iar asta mă determină să acționez într-un anume fel. Cred cu tărie că dacă cineva vede că fac un lucru bine, atunci și persoana respectivă se va gândi mai târziu dacă e corect cum procedează.

 

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: