Acum câteva săptămâni îmi doream din tot sufletul să evadez din București și mă uitam în toate părțile de vreo oportunitate care să îmi permită să fug puțin de agitația orașului și pentru că am tot așteptat, ocazia aceasta nu a încetat să apară. Ceea ce numesc eu evadare s-a dovedit a fi de fapt o mini-excursie de o zi cu câțiva colegi de muncă la Plevna, Bulgaria. Nu prea mai țineam minte multe lucruri despre Plevna de la lecțiile de istorie din școala generală și liceu, dar știam totuși că numele acestei localități are o strânsă legătură cu Războiul de Independență din 1877.
Ca să fac o scurtă introducere față de ceea ce reprezintă Plevna (Pleven), contextul războiului prin care românii și-au câștigat independența față de Imperiul Otoman este pus de fapt pe seama războiului dintre ruși și turci, război la care a fost solicitat să participe la luptă și poporul nostru. În acea vreme teritoriul României devenise doar drumul pe care rușii îl aveau de parcurs pentru a ajunge la sud de Dunăre pentru a se lupta cu turcii, iar ajutorul nostru nu era dorit deoarece acesta nu putea sosi fără anumite costuri ce erau solicitate de către oamenii politici români de la acea vreme. Ca și acum, pe vremea aceea tot pe interes se mergea, deosebirea fiind că atunci prima interesul național și nu cel personal. Ceea ce i-a determinat pe ruși să ne ceară ajutorul a fost faptul că ei se aflau în dificulate în fața turcilor. Odată cu alăturarea românilor condusă de Principele Carol I, bătălia a fost câștigată, iar Osman Pașa înfrânt și obligat să-și predea sabia pe câmpul de bătălie.
Acestea fiind zise, călătoria mea a început dimineața la ora 07:00 de la Piața Unirii din București, iar 4 ore mai târziu am ajuns la 20 de kilometri de Plevna, la Pordim, unde am vizitat Casa-Muzeu Carol I, unde oastea română avea sediul central pentru bătălia de la Plevna. În 1904-1907 construcția respectivă cu tot cu mobilierul din acel moment au fost transformate în muzeu. Cele mai multe dintre exponate au fost date ca și cadouri de Ministerul de Război Român în 1904, 1954 și 1967. Am reușit să intrăm în curtea muzeului, dar din cauza faptului că vizita noasră a picat într-o sâmbătă, nu am reușit să vedem și interiorul, dar din fericire am găsit pe net câteva poze care să-mi satisfacă curiozitatea (le găsiți aici).
În fotografiile de mai sus am surprins un avion amplasat chiar in Pordim și de atunci mă tot întreb care poate fi povestea acestui avion de stă acolo, uitat de lume. Sincer, eu nu i-am putut găsi nicio explicație pentru faptul că stă uitat de lume într-un sătuc din Bulgaria. Cu ce are legătură și care îi e semnificația?
După scurta oprire de la Pordim, am plecat către Panorama Plevna sau Epopeea din Plevna cum mai este denumită. Motivul construirii acestui monument a fost aniversarea a 100 de ani de la bătălia în care a fost obținută independența Bulgariei și implicit a României. Construcția s-a început în primăvara anului 1977 și a fost terminată la 10 octombrie 1977.
Intrarea a fost 1,5 leva pentru studenti, 5 leva pentru adulți și 3 leva pentru pensionari. Până să ajung acolo, contrar principiilor mele de a cunoaște cea ce vizitez, despre această “panoramă” nu știam absolut deloc la ce să mă aștept și țin să precizez că m-a lăsat fără cuvinte. Clădirea este împărțită în 4 săli (Sala introductivă, Panorama, Diorama, Sala finală) care spun povestea bătăliei din 1877. Pentru mine cuvintele nu pot descrie cu exactitate ce înseamnă cu adevărat, așa că las pozele și un mic filmuleț (pe care l-am cam mișcat) să vorbească în locul meu.
Cu burta plină și obosiți de mâncarea gustoasă, ne-am terminat mini-excursia cu o degustare de vin la Muzeul Vinului din Plevna, muzeu ce se afla într-o peșteră săpată în formă de cruce la intrarea în munte. Acolo am plătit 12 leva pentru turul fără degustare și 16 leva pentru cel cu degustare (prețuri cu 20% reducere).
Ca și concluzii, după o zi petrecută pe plaiurile Bulgariei aș putea spune că m-am întors acasă cu ceva în plus față de ce știam înainte. Am văzut că drumurile lor nu sunt mai bune ca ale noastre, că lumea nu prea iese pe afară sâmbăta, că mașinile lor par a fi majoritatea (cu câteva excepții) din anii ’90, că bicicliștii sunt mai mulți ca în București, că oamenii de acolo știu cum să își vândă țara din punct de vedere turistic și că noi românii n-ar mai trebui să ne plângem de sărăcie. S-ar putea, totuși, ca unele dintre concluziile astea să fie formulate prea repede, dar nu pot decât să pun asta pe seama timpului scurt petrecut în Bulgaria.
