Ne îndreptăm mereu către alte locuri

Autostrada Soarelui
Autostrada Soarelui

De vreo doi ani încoace încerc să urmăresc cam care ar fi zonele în care merg prietenii mei în concediile din vară și am realizat că parcă există un fel de spirit ce ne îndeamnă mereu să ne îndreptăm cu toții, ca și cum ar fi o coincidență, către aceleași locuri în fiecare an, iar în anul următor parcă istoria se repetă. Aș putea afirma că e vorba de o tendință ce se răspândește în sufletul și în mintea fiecărei persoane și apoi o influențează să aleagă un anume loc, același ca toți ceilalți.

Ar mai fi și varianta în care e vorba de o manipulare indirectă ce se manifestă la nivel de subconștient în momentele în care vedem pe Facebook diverse fotografii din excursiile altor prieteni, dar acum mă gândesc că nu e neapărată nevoie să fie fotografii de la prieteni, ci și din ziare, reviste etc. Ba mai mult, pot fi și ceva spoturi TV care să ne inducă dorința de a pleca undeva fără să ne dăm seama, adică vedem ceva și după o anumită periadă se declanșează în mintea noastră o reacție ce ne spune că vrem să plecăm în locul X pe care l-am văzut mai demult într-o fotografie.

Dacă anul trecut am observat că lumea mergea în zona Transilvaniei (Transfăgărășan, Sibiu, Biertan, Sighișoara, Alba-Iulia) și anul acesta alegerea multora dintre cei cunoscuți a fost Delta Dunării, tind să cred că în anul 2015 ca și destinație principală de vacanță va fi ori zona Moldovei cu mănăstirile sale ori zona Maramureșului cu ale sale peisaje parcă desprinse din rai. S-ar putea, totuși, să greșesc pronosticul ăsta din cauză că aici e transpusă oarecum și o bucată din mine destul de mare ce ține de subiectivitate, adică de dorința mea personală de a vizita acele locuri.

Cred că atunci când e vorba de excursii, concedii, călătorii sau vacanțe, românii se împart în două tabere: cei care preferă să descopere România și cei care aleg să meargă în alte destinații din afara țării noastre. Nu vreau să critic pe nimeni aici pentru că știu că fiecare persoană e liberă să facă ce vrea și are dreptul să meargă oriunde în funcție de preferințe ori de posibilitățile financiare, dar eu, unul, prefer să îmi cunosc țara și abia apoi să ajung și în afara granițelor sale.

Chiar dacă am fost recent la Plevna, asta nu înseamnă că am preferat să ajung acolo și am uitat de România. Nu. Asta înseamnă că datorită circumstanțelor în care s-a planificat această excursie, nu aveam cum să refuz să ajung acolo mai ales că Plevna are o mare legătură cu țara noastră.

În cazul în care ați ratat galeria cu poze din frumoasa noastră Românie, o puteți găsi aici.

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.