CălătoriiTimp liber

Până acolo și înapoi (Sibiu)– episodul 2

March 12, 2013 0 comments

După cum am povestit ceva mai înainte, am rămas la orașul Brașov, oraș pe care l-am vizitat singur deoarece nu aveam nicio cunoștință care să mă îndrume printre străduțe sau să mă ghideze spre locurile ce se meritau a fi vizitate. Rămăsesem la Biserica Sf. Nicolae de unde am plecat mai departe spre gară, dar nu înainte să trec prin Poarta Schei cu autobuzul. Zis și făcut.

De la gara din Brașov, unde am întâlnit o casieriță plină de nervi și care m-a indispus oarecum, mi-am cumpărat biletul spre următoarea destinație, adică Sibiu. Am mai fost o data în acest oraș prin primul an de facultate când aveam cu totul alte gânduri și nebunii în cap, dar nu am vizitat nimic și nu am cunoscut deloc orașul. Până să ajung la destinație cu trenul personal ce pleca de la unul din peroanele gării la ora 14:20, m-am apucat din nou de citit pentru că, din nou, ajunsesem ceva mai devreme pentru că știam ca nu e bine sa întârzii, ci dimpotrivă, e de apreciat când ești punctual. Minutele trecând din ce în ce mai repede, s-a făcut ora când trebuia să merg mai departe.

M-am dus frumos și m-am așezat pe locul care era înscris pe bilet citind din cartea care mă acaparase. Nu a trecut mult timp și văd cum dintr-o stație urcă două cucoane pe la 45 – 50 de ani care se așează liniștite lângă mine. Nu le dădeam importanță, dar erau atât de țărănci (nu mă refer la termenul de bază al cuvântului țăran) încât îmi venea să zbier când am văzut câtă incultură zace în căpșoarele lor pline cu bârfe, lucruri inutile și păreri despre un cățel de pluș care avea niște ochi atât de minunați încât una dintre stimabilele menționate anterior i l-a dăruit celeilalte ca să-l pună în vitrină. Mi-am văzut liniștit de cititul meu fără să le bag în seamă și ascultând fără să vreau discuțiile lor “filosofice” în legătură cu tot felul de teme banale. Asta nu a fost de ajuns căci “fomeile” (le zic așa pentru a evidenția formele rotunjoare pe care le-au prins abia în iarna asta după cum povestea una dintre ele) au început să mănânce niște pâine cu salam, iar apoi cea din fața mea a scos o unghieră pentru a-și face manichiura. Credeam că nu mai rezist mult când minunea s-a produs și am fost părăsit de companiile neînlocuibile ale celor două doamne.

2013-03-01 14.39.28

Bucurie mare pe capul meu când am scăpat, dar cum mergeam cu personalul nelipsit de evenimente, iată că au mai apărut vreo trei pasageri de etnie rromă (sau romă sau țigani) care se urcaseră clandestin în vagonul unde stăteam, la câteva scaune depărtare de mine. Brusc m-a apucat o dorință să deschid geamul pentru că simțeam că nu respirasem aer de când m-am născut. Neah! Miresmele veneau de la tatăl țigan și cei doi puradei pe care îi ținea aproape de el. Cum o minune nu durează decât trei zile sau în cazul de față până la stația următoare pentru pasagerii clandestini, iată că a venit “nașul” (de data aceasta “nașa”) și mi i-a expediat din câteva cuvinte pe ușa pe unde au intrat, iar apoi m-a intrebat dacă poate să mai deschidă încă un geam, întrebare la care am răspuns afirmativ. Nu m-aș fi apucat să relatez aceste două experiențe, dar doream să scot în evidență că mersul cu trenul nu e întotdeauna plăcut și are avantajele și dezavantajele sale. Totuși, cred că aceste trăiri sunt demne de ținut minte, iar peste ani se vor transforma în amintiri plăcute.

Am ajuns, deci, în gara din Sibiu de unde m-a cules o verișoară. Următoarea oprire a fost la Promenada Mall unde am mâncat tagliatelle con funghi, niște paste geniale pe care le recomand oricui ii plac și ciupercile. Vreau să menționez că bugetul pe care îl aveam pregătit mi-a permis să mă răsfăț puțin peste tot, dar această minunăție de excursie se poate face cu mult mai puțini bănuți decât am cheltuit eu. Trecând peste toate astea, s-a făcut seară, iar asta m-a împins să merg la un prieten pentru a mă odihni, dar numai odihna n-a fost când ne-am hotărât să mergem la zece seara pe jos spre centrul Sibiului ca să bem o bere. Am nimerit într-un local al cărui nume nu îl mai rețin, dar unde se cânta jazz live și unde mi-a plăcut atmosfera, dar volumul era cam prea ridicat. Norocul nostru a fost că la cinci minute s-a încheiat, căci altfel ieșeam cu urechile sângerânde. Berea Peroni alături de o companie plăcută și discuții interesante a intrat de minune până la ora 02:30 când ne-am întors acasă și am adormit.

Ziua următoare, vineri, a început oarecum târziu deoarece trezirea a fost mai grea. A urmat o mică plimbare în căutarea unei cafenele, dar care s-a soldat cu un eveniment la care nu mă așteptam în plină zi, mergând pe stradă. Trecând pe lângă niște tinere domnișoare necunoscute, noi doi băieți, auzim din gura uneia dintre ele tare și clar “Ciao băieții!“. Am rămas prost. Nu am știu cum să reacționez, dar salvarea a venit din partea prietenului meu care ne-a salvat onoarea răspunzându-i frumos la salut. Așa ceva nu se întâmplă niciodată în București. D-asta spun eu că oamenii sunt altfel în zona Ardealului. Mergând am ajuns la Violin Cafe, o cafenea care mi-a plăcut în primul rând pentru că pereții erau împodobiți cu instrumente muzicale și foi pline de portative, cărți aranjate pe rafturi, iar în al doilea rând pentru că preferata mea Irish Coffee era doar 10 lei.

De aici am mers mai departe singur, spre centrul Sibiului, adică în Piața Mare, iar mai apoi în Piața mică. Nu am putut să nu remarc asemănarea izbitoare între Piața Sfatului din Brașov și aceste două piețe din Sibiu. Arhitectura clădirilor și piatra cubică îmi dădeau senzația că acestea sunt în același oraș, doar că în locuri diferite. Nu am colindat mult pe acolo, ci m-am îndreptat cu o dorință arzătoare spre Muzeul Brukenthal care se afla în Piața Mare, la fel ca multe alte obiective turistice. Aici am plătit o taxă unică de vizitare de 11,25 lei pentru mai multe obiective, dar nu am apucat să le văd pe toate din cauza timpului scurt pe care îl aveam la dispoziție înainte să plec în următorul oraș de pe listă.

Muzeul Brukenthal e locul în care am pierdut cel puțin 2 ore, dar pe care nu le regret pentru că am avut ocazia să văd picturi de Nicolae Grigorescu (Fata cu mărgele roșii, Car cu boi), Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Ion Andreescu, Corneliu Baba etc. Acestea se găsesc în interiorul Galeriei de Artă Românească din interiorul muzeului Brukenthal, la al doilea etaj. De asemenea am putut admira picturi olandeze, flamande, italiene și germane. Numai gândul că am putut să pășesc într-o incintă care găzduiește niște obiecte atât de mici, dar care valorează milioane de euro, mă înfioară. Nouă, oamenilor, ne este dat să fim trecători prin viață, dar ceea ce lăsăm ca moștenire generațiilor ce se succed de-a lungul timpului contează cu adevărat. După turul în interiorul muzeului a urmat o mică plimbare în curtea interioară, apoi am mers într-o sală plină cu hărți destul de vechi ce reprezentau continentele planetei noastre, pentru ca în final să cobor la subsol și să văd o expoziție ce avea în centru vampirul.

Muzeul Brukenthal a fost ceva cu adevărat impresionant. L-am lăsat în urmă doar pentru a-mi continua vizita pe baza aceluiași bilet în Muzeul de Istorie (Casa Altemberger) care se află la doar câțiva pași depărtare. Am observat aici o curte interioară destul de mare, iar vizita mea a început într-o sală care îmi prezenta alcătuirea locuințelor primitive și a celor romane, pentru ca mai apoi să meargă înainte de-a lungul istoriei și să îmi prezinte obiecte și arme din perioada medievală. Ca pe orice bărbat, și pe mine m-au impresionat armele și armurile care erau atât occidentale, cât și orientale. Am văzut de la cuțite și săbii, până la pistoale și puști, scuturi și armuri, sulițe și tunuri etc. Plimbarea a urmat la subsol pentru a vedea lapidariul medieval și cel antic, iar aici am simțit un mic fior pe șira spinării când m-am trezit într-o cameră plină cu plăci funerare. Am făcut destul de puține poze aici pentru că nu mă simțeam confortabil, iar apoi am plecat spre expoziția care cuprindea monede și medalii colecționate de însuși Samuel von Brukenthal.

Turul de la Muzeul de Istorie s-a încheiat aici, după încă o ora și jumătate de colindat (asta dacă am calculat eu bine), iar pașii m-au purtat spre Turnul Sfatului de unde am putut să admir frumusețea orașului Sibiu de la o înălțime considerabilă. Mi-au plăcut foarte mult acoperișurile caselor care în bătaia soarelui se vedeau extrem de frumos. Acestea le puteți admira și în link-ul de aici.

După vizitarea acestor obiective stabilite dinainte m-am întâlnit cu un alt prieten care mi-a făcut un mic tur pe lângă ceea ce văzusem eu și m-am simțit super bine deoarece am văzut Catedrala Ortodoxă, casa unde a poposit Avram Iancu în drumul său spre Munții Apuseni în toiul evenimentelor de la 1848, dar și Podul Minciunilor și un turn de veghe al orașului Sibiu. Regret nespus că nu am reușit să vizitez și Muzeul de Etnografie Universala “Franz Binder” deoarece auzisem numai lucruri bune despre el, Biserica Romano-Catolică și Catedrala Evanghelică, dar nu disper pentru că sunt sigur că voi mai avea ocazii destule.

Relatarea mea se încheie aici, dar va avea o continuare care va descrie a treia parte a călătoriei care va viza orașul Cluj-Napoca de această dată.

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: