Gânduri

Parolist, punctual și serios

December 18, 2014 0 comments

old_manSe pare că am început să mă gândesc din ce în ce mai mult la propria-mi persoană… să fie cumva din cauză că încep să îmbătrânesc sau o fi vreun semn că începe să îmi vină mintea la cap? Eh… nu prea contează…

Pe la ora, să fi tot fost 2-3 noaptea, veneam acasă cu un taximetrist și am zis să mă bag în vorbă cu el ca să treacă timpul mai repede și dintr-una-n alta am ajuns să vorbim de tot felul de chestiuni până am ajuns să discutăm despre ce calități ar trebui să posede un om căruia să îi porți respect. Toată conversația n-a durat mai mult de un sfert de oră, dar am realizat că un om trebuie să fie parolist, punctual și serios. De ce trebuie să aibă fiecare dintre calitățile astea, nu știu. Daaaar…

A fi parolist înseamnă să îți ții întotdeauna promisiunile pe care le faci în fața cuiva și să eviți să calci strâmb pentru că în primul rând vei reuși să o dezamăgești pe persoana căreia i-ai făcut promisiunea, iar în al doilea rând respectul celor din jur față de tine va scădea. Poate nu imediat, dar în timp, după repetarea aceleiași greșeli oamenii vor evita să apeleze la tine.

A doua calitate pe lista mea e punctualitatea pentru că țin foarte mult la acest aspect și de cele mai mult ori când stabilesc o întâlnire prefer să ajung mai devreme cu 5-10 minute de teamă de a nu părea nepoliticos.

S-ar putea spune că toate aceste 3 calități derivă într-un fel una din alta sau în alt fel spus și totodată, nu cred că s-ar putea ca una să existe fără alta. Adică dacă ești parolist, bineînțeles că vei fi și punctual și vei ajunge la timp la o întrevedere, iar dacă astea două sunt respectate nu ai cum să nu fii catalogat ca fiind și o persoană serioasă pe care se pot baza cei din jur.

Pe lângă cele menționate mai sus îmi permit să mai adaug și corectitudinea pentru a face un fel de careu.

Chiar dacă așteptările mi-au fost date peste cap de nenumărate ori, îmi place totuși să cred că cei din jurul meu posedă exact calitățile pe care le-am enumerat anterior. Știu că nimeni nu poate să fie perfect, dar în viziunea mea idealistă sper că oamenii se pot îndrepta puțin câte puțin și că într-un final vor realiza că a fi parolist, punctual, serios și corect aduce nenumărate avantaje ce vin din partea persoanelor care ne înconjoară.

Nu e neapărat ca impresiile mele să identice cu ale altor persoane, dar cred că fiecare dintre noi ar trebui să încercăm să devenim exact cum ne-am dori să fie cei din jurul nostru pentru că dacă e să mergem pe principiul “cine se aseamănă, se adună”, cred că oamenii care au aproximativ aceleași calități se atrag unul pe altul.

Pe lângă toate cele menționate mai sus, aș putea să mai adaug doar o chestiune ce ar putea să le înglobeze pe toate și anume că un om de calitate ar trebui să se conducă întotdeauna în baza unor principii bine puse la punct.

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: