O poveste de viață bine spusă

De fiecare dată când ascult o poveste spusă atât de bine ca și cea din clipul de mai jos mă gândesc “cum ar fi dacă…?” și apoi mă trezesc la realitate pentru că realizez că astfel de șanse sunt destul de rare și trebuie să știi când să acționezi pentru că apoi trec pe lângă tine.

Însă nu despre șanse vreau să vorbesc acum, ci despre faptul că omul acesta, Henry Rollins, a muncit extrem de mult și la fel ca oricare dintre noi și-a dorit din tot sufletul să aibă o viață mai bună. În momentul în care și-a dat seama că facultatea nu e de el, după primul semestru, a renunțat și și-a văzut de viață mai departe lucrând pe salariul minim, dar întotdeauna a vrut mai mult de la el și când s-a ivit ocazia a profitat de ea căci știa că trebuia să aleagă între să rămână sărac și să ajungă cineva.

Când aud astfel de povești ce spun experiențe de viață simt că pot să fac orice pentru că știu că niciodată nu am fugit din fața muncii și nu mi-a fost rușine cu ce am făcut, indiferent de ce muncă era. Știam că muncesc pentru mine și atât. Nu m-a interesat dacă cineva mă arăta cu degetul în timp ce mergea pe stradă sau râdea că eu munceam, iar restul făceau diverse activități recreaționale pentru că am știut atunci, la fel ca și acum, că munca nu e deloc rușinoasă, indiferent de ce ai face atât timp cât e legal.

Omul ăsta care vorbește în clipul de mai jos e a doua persoană care a reușit să îmi întoarcă lumea cu susul în jos și să mă facă să simt că pot face absolut orice și că pot muta munții din loc dacă îmi doresc asta cu adevărat. Prima persoană a fost Octavian Bellu, antrenorul gimnastelor noastre, când l-am auzit vorbind acum câțiva ani în fața unor studenți despre cum trebuie să luptăm pentru visurile noastre și despre cum în viața asta trebuie să facem sacrificii enorme pentru a ajunge unde ne dorim. Avea o putere de convingere încât putea să te facă să crezi că albul e de fapt negru, chiar dacă tu știai că nu e adevărat. Incredibil om!

Nu sunt o persoană care crede în discursurile motivaționale și nici nu mă las influențat atât de ușor de astfel de oameni, însă din când în când rezonez destul de mult cu oamenii care vorbesc și cu poveștile lor încât îmi doresc să fac cât mai multe pentru mine și pentru viitorul meu.

Spor la vizionat!

 

 

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.