Prioritatea de BMW e pe bune

prioritate bmw 320

Tot încerc de ceva vreme să notez ideea asta despre prioritatea de BMW. Și nu mă refer deloc la oamenii care posedă tipul ăsta de mașină cum că ar fi toți o apă și-un pământ cum se aude că-s pe forumurile unde discută toți “specialiștii” de mașini nemțești. Nu am prejudecăți din astea.

Vorbesc acum strict de o chestie pe care am observat-o în trafic atât în București, cât și în țară: prioritatea de BMW chiar există și uneori se situează chiar deasupra regulilor de circulație existente în codul rutier. Nu fac mișto, chiar e pe bune. Am discutat despre asta și cu-n prieten care conduce o astfel de mașină și a zis că am puțină dreptate în legătură cu asta, iar omul vorbește din experiență.

Dacă te afli în București și ai ocazia să mergi cu o mașină BMW o să constați că lumea din jurul tău, adică participanții la trafic, se comportă altfel cu tine față de ceilalți șoferi pe care-i întâlnesc pe străzile orașului.

O să vezi că dacă stai într-un BMW, fie el și treiar, oamenii te lasă să te muți de pe-o bandă pe alta fără să semnalizezi. Ba chiar într-o intersecție unde n-ai prioritate, șoferii te lasă pe tine să treci primul. La ieșirea din parcare? La fel, se opresc oamenii și îți dau voie să scoți mașina. Dacă mai e înscrisă și pe Bulgaria ești B0$$.

Nu trebuie să fii mârlan sau să înjuri. Dacă ai BMW e de ajuns. Ești un fel de semizeu în trafic. Asta pentru că la români s-a format ideea că dacă ești posesor de mașină nemțească BMW ești un pic înstărit, ba chiar un pui de șmecheraș dacă mașina e ceva mai nouă și nici nu mergi la benzinărie să bagi combustibil de 20-30 de lei. Tocmai d-asta lumea se comportă altfel cu tine chiar dacă nu deschizi gura să zici ceva.

E vorba de mentalitatea colectivă care s-a transmis din gură-n gură, fix ca-n basme. La fel ca renumele moldovencelor că-s frumoase. Sau că ardelenii-s molcomi. De olteni cu zic nimic că mă simt cu musca pe căciulă. În fine, miturile despre BMW-uri și posesorii lor circulă la fel de repede.

Nu încerc să spun ceva despre posesorii de BMW. N-am nimic cu ei. Unii îmi sunt chiar prieteni. Cum am zis și mai sus, e vorba strict de prioritatea de BMW care mi se pare într-adevăr o realitate. Nu e nicio glumă aici, pur și simplu asta am văzut.

Trebuie să recunosc, totuși, că există și tâmpiți cum sunt ăștia de mai jos care te fac să te gândești de două ori la ce se poate întâmpla și preferi să le dai prioritate. Asta ca să nu existe niciun fel de incidente cu tot felul de urmări neplăcute.

Dacă aveți vreo părere diferită o ascult cu cea mai mare plăcere. 🙂

 

 

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.