Anul ăsta, contrar obiceiului din anii trecuți am preferat să petrec zilele dinaintea Crăciunului acasă la țară, iar sărbătoarea Nașterii Domnului să o petrec la vreo 500 km depărtare, tocmai în inima Bihorului, într-o localitate numită Roșia.
Am vrut să schimb puțin peisajul și să văd ceva diferit față de ce văzusem ani la rândul la Sinești, iar așteptările nu mi-au fost înșelate. Chiar dacă drumul până acolo a fost plin de mașini și destul de anevoios, iar pe o porțiune mai că mi-am rupt mașina în două, acum după ce m-am întors în București pot să spun fără să mă gândesc de două ori că m-am simțit excelent
De cum m-am văzut ajuns la niște rude de ale unui prieten, parcă totul s-a schimbat. În ciuda faptului că n-a fost zăpadă de Crăciun, ospitalitatea oamenilor de acolo, jocurile cu împușcături împreună cu toată lumea din casă, trivia, aerul greu de munte, grătarele, untura pe pită, ceapa coaptă în jar, slana pe grătar, vinul și palinca și-au adus cu toate aportul și au creat o mini-vacanță de poveste.
De când am stabilit că o să-mi petrec Crăciunul acolo, mi-am dorit din tot sufletul să văd și ceva tradiții specifice zonei. Mă așteptam să văd oameni costumați în urși și tot felul de chestii, dar planul făcut în mintea mea n-a fost chiar așa. Ba chiar mai frumos! Am văzut ceva ce pe la televizor nu prea se arată: turci și stelari.
Turca este un obicei specific Bihorului şi apare sub forma unei măşti viu împodobite, cu cap de lemn acoperit cu blană de oaie sau de alt animal, cu coarne de vită sau de berbec, de care atârnă panglici şi clopoţei.
Corpul turcii este acoperit cu o pânza roşie sau o bituşă realizată din tot soiul de petice, lungă şi largă. În timpul deplasării „de la o casa la alta”, Turca se ceartă cu „colegii”, sperie copiii, ciupeşte fetele etc. Înainte de a intra în casa, spectacolul poate avea loc în ograda, în faţa casei, turca facând „inspecţia” gopspodariei, apoi, după intrare, se aşeză în mijlocul odăii, clămpănind ritmic, în vreme ce ceata de corindători interpretează câteva corinde. Ceata turcii se reuneşte la început de decembrie şi are un grăitor, o gazdă mică, un birăul mic care anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde, cărăuşul, chemătorii, dobaşul, ţurcaşul, hididişul şi corindătorii.
Mi-aș fi dorit, totuși, să vizitez și peștera de cristale, însă cred că a fost închisă în perioada Crăciunului, dar sunt sigur că n-a fost ultima mea vizită acolo.
Încă nu m-am săturat să îmi amintesc cu drag de momentele petrecute acolo, iar blogul îmi oferă posibilitatea să mă bucur de ele oricând chiar dacă mai uit câte ceva odată cu trecerea timpului. Aici e locul în care mă simt liber și unde se trezesc la viață toate cuvintele pe care le-am scris cândva.
Sursă informații: voceatransilvaniei.ro
