Summer trip – Episodul 1

Când te apucă dorul de ducă nu poți să te împotrivești pentru că ceva din adâncul tău nu-ți dă pace. Acel ceva te îndeamnă să îți alegi o cărare pe care să pornești și să nu te oprești decât în momentul în care ți-ai făcut sufletul să fie sătul de călătorit. Spiritul colindător al omului nu va lăsa niciodata setea de noutate și descoperirea noilor tărâmuri să pălească în fața vremii. Acesta va încerca întotdeauna să navigheze spre locuri necunoscute și să simtă cum îl cuprinde euforia în mijlocul noutății.

Acum ceva vreme am ieșit cu bine dintr-o mini excursie de unul singur prin câteva orașe ale țării, iar acest lucru mi-a dat o foarte mare încredere în propriile-mi puteri, căci astfel am descoperit că pot să mă descurc fără ajutor din partea cuiva. Dar povestea aceasta nu e despre ce s-a întâmplat atunci, ci despre locurile în care am pășit în ultima plimbare ce a vizat câteva orașe importante ale patriei noastre.

Planificarea a durat câteva zile în șir, iar de la o excursie în Moldova am ajuns, într-un final, la un traseu ce șerpuia prin inima Ardealului. De data aceasta, am plecat împreună cu câteva persoane dragi mie, într-o mașină, pentru că trenul nu îmi satisfăcea dorințele, iar traseul inițial s-a modificat în așa fel încât am vizitat mai multe obiective turistice decât plănuisem inițial.

Acestea fiind zise, luni dimineața ne-am urcat în mașină și am plecat spre prima destinație: Curtea de Argeș. După numai câteva ore de mers am ajuns în localitatea cu pricina, iar pașii ne-au condus spre Mănăstirea meșterului Manole, unde am rămas plăcut impresionat de arhitectura construcției și de mormintele regilor României. Detalii despre această minunată construcție și despre legenda lui Manole, cel care și-a zidit soția și pruncul nenăscut, se pot găsi aici. Vizita noastră a durat câteva zeci de minute, timp în care am mai văzut Fântâna lui Manole și moaștele Sfintei Filofteea, iar apoi ne-am îndreptat către Muzeul de Istorie și Curtea Domnească.

Deoarece totul era planificat cu ceva timp înainte, am fost nevoiți să ne continuăm drumul către Cetatea Poienari. Există mai multe legende istorice despre această cetate situată în vârf de munte, iar una dintre ele spune că această construcție a fost clădită de Negru-Vodă, întemeietorul Țării Românești, pentru a se apăra de invadatorii turci. Cetatea a fost renovată ulterior de Vlad Țepeș, devenind resedința sa secundară. Încă mă gândesc cum au reușit acum câteva secole să ducă atâtea cărămizi în vârful muntelui din moment ce noi ne-am oprit de câteva ori în cele 45 de minute cât am urcat până acolo. Consider că a meritat să urcăm 1500 de trepte, mai ales pentru priveliștea uluitoare, chiar dacă efortul ne-a dus aproape de capătul răbdării și al puterilor. Coborârea ne-a luat numai 15 minute, iar drumurile patriei ne-au condus mai departe spre Transfăgărășan, unul dintre cele mai uluitoare trasee ale lumii. Construit de către Nicolae Ceaușescu între anii 1970 – 1974, acest drum șerpuitor ne-a surprins prin peisajele montane ce îți fură privirea și prin curbele periculoase care dau fiori oricărui șofer. Un alt punct de atracție a fost lacul glaciar Bâlea, unde am reușit să facem un mic popas înainte de a ne prinde ploaia abundentă  venită ca prin minune de nicăieri.

După 151 de kilometri parcurși prin Munții Făgărașului am fost nevoiți să lăsăm în urma noastră relieful montan și ne-am îndreptat către Avrig pentru a admira reședința de vară a lui Samuel von Brukenthal. Am fost impresionat și de parcul reședinței realizat în stil baroc și de unicitatea acestuia în estul Europei. Aici nu am poposit decât o jumatate de oră, după care ne-am îndreptat pentru a înnopta în capitala europeană culturală din anul 2007, Sibiu.

Următoarele obiective de pe traseul din imaginea de mai sus le voi prezenta într-o postare viitoare, dar până atunci vă las să admirați câteva poze.

 UPDATE:

• Episodul 2 – aici
• Episodul 3 – aici