Trovanții de la Costești

Am trecut de nenumărate ori pe lângă ei, însă niciodată nu mi-am făcut timp să văd care e treaba cu trovanții de la Costești pentru că mi s-a părut că sunt întotdeauna la o aruncătură de băț de casă. Și așa era. Mi se părea că pot să opresc oricând la Muzeul Trovanților de la Costești pentru că de fiecare dată când mergeam acasă era chiar în drumul meu.

Pentru cine nu știe, trovanții sunt niște pietre care “cresc” în sensul că datorită apelor calcaroase din zonă se depun unul peste altul tot felul de nisipuri până când acestea se solidifică și formează un fel de piatră ce în timp devine tot mai mare.

Trovanții de la Costești nu reprezintă ceva deosebit pentru că sunt doar niște pietre de dimensiuni destul de mari, însă ceea ce îi face atât de spectaculoși e de fapt ideea că aceștia își măresc dimensiunea de la an la an. Nu cu foarte mult ca să fie sesizabil, dar îndeajuns ca să mențină vie această teorie. Se mai pot vedea și la Culele de la Măldărești, dar nu atât de mari. Drept glumă la întrebarea turiștilor (Cum de cresc trovanții?) ce vizitau culele, ghidul le spunea că în fiecare dimineață se merge cu stropitoarea și se udă la fel ca niște plante.

Pentru cine nu a mai văzut așa ceva, o să i se pară interesant să facă poze lângă trovanți în tot felul de ipostaze imaginabile. Eu doar i-am fotografiat așa cum sunt.

P.S.: Ca și obiective turistice ce se mai găsesc în zonă și la care se poate ajunge destul de ușor mai sunt: Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Arnota (situată aproape de vârful muntelui lângă cariera de piatră Bistrița, iar priveliștea e extraordinară), Mănăstirea Hurezi, Peștera Polovragi și Mănăstirea Polovragi (de unde se poate ajunge foarte ușor pe Cheile Oltețului).

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.