Uber, Netflix, airbnb, Waze

services

Am ajuns la concluzia că treaba asta cu capitalismul are mai multe tăișuri. Părinții și bunicii noștri și-au dorit din tot sufletul să scape de regimul comunist sub care au trăit pentru că au crezut că o duc rău și voiau o viață mai bună pentru ei și copiii lor. Nu știu dacă au greșit. N-am trăit vremurile acelea, iar părerile pe care le aud sunt împărțite în două tabere: pro și contra.

Probabil omenii aveau bani pe vremea aceea, dar nu aveau ce să-și cumpere cu ei pentru că n-aveau acces la bunurile din afara granițelor țării, ba chiar stăteau la cozi întregi ca să cumpere pâine, carne și brânzeturi ca să aibă ce să pună pe masă.

Acum, leul românesc nu mai are valoare, dar avem de unde să alegem ce vrem să cumpărăm pentru că există imensă diversitate de bunuri, servicii și produse ce ajung de pe meleaguri străine fix la noi în țară. Așa s-a întâmplat și cu Uber, Netflix, airbnb și Waze, servicii net superioare celor care există la noi în țară. O să înșir în următoarele rânduri câteva idei despre fiecare în parte.

  • Uber –  s-a lansat acum un an de zile și de atunci i-a tot bătut la fund pe taximetriștii bucureșteni care-s plini de obiceiuri nasoale. Fumează în mașină, îți cer un preț mult mai mare, nu își respectă clienții, înjură în trafic etc. Nu îi bag pe toți în aceeași oală, dar marea majoritate fix așa sunt. Uber a reușit până acum să îi dea puțin la o parte, dar din moment ce au mărit tarifele și le cer șoferilor să plătească mai multe taxe s-ar putea să nu mai merite deloc, nici pentru clienți și nici pentru șoferi.
  • Netflix – tocmai ce s-a lansat zilele trecute în peste 130 de țări printre care se numără și România. Serviciul de streaming e destul de bun și are o calitate impecabilă, însă la noi în țară se bate, pe lângă alte servicii de streaming media, cu pirateria care e în floare, iar marele dezavantaj pe care îl are Netflix poate fi de fapt chiar lucrul care îl face să fie atât de bun: viteza internetului din România. Asta parcă te împinge de la spate să faci piraterie.
  • airbnb – Încă nu sunt foarte familiarizat cu serviciul ăsta, dar știu că există și la noi în țară. Se pare că oferă o alternativă destul de interesantă pentru a sta în locuința cuiva în loc să stai la un hotel pentru câteva zile.
  • Waze – îl folosesc aproape de fiecare dată când merg în oraș sau când plec la drum lung. În momentul de față reprezintă alternativa la Sistemul de Monitorizare al Traficului din București și o face cu mare succes, fiind un instrument destul de precis când încerci să te strecori prin traficul bucureștean. Ba mai mult, e gratis și ușor de folosit.

Ce au toate serviciile de mai sus în comun? Provin din afara României, se bazează pe tehnologie online și nu aduc niciun venit României. Sunt cu mult peste tot ceea ce există până acum la noi în țară, iar românii chiar le folosesc. Nu știu pentru câtă vreme ori ce succes vor avea fiecare în parte, dar cert e că toți ne dorim ce e mai bun pentru noi.

Ce mă enervează cel mai tare? Că noi, românii, nu suntem în stare să facem lucruri bune pentru noi și așteptăm mereu să vină alții ca să ne ia banii (nu că ar fi mulți, dar un pic de mândrie națională să avem și noi).

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.