Cumpătare sau zgârcenie?

“Mai bine o zi leu decât o viață câine” sau “Mai bine o zi rege decât o viață sclav”. Îmi plac zicalele astea pentru că se aseamănă extrem de mult cu mentalitatea românilor care preferă să dea un tun de câteva zeci de mii sau chiar milioane de euro, apoi să meargă la pușcărie și la eliberare să-și cheltuiască banii după bunul plac. Pentru mine viața nu e despre câți bani cheltuim, ci despre felul în care alegem să o trăim.

Nu știu dacă se poate pune semnul de egalitate între cumpătare și zgârcenie, dar am ajuns să mă gândesc de două ori înainte de a cumpăra ceva. Trăim vremuri care se anunță din ce în ce mai grele din cauza cheltuielilor abuzive ale guvernului nostru. Nu vreau să mă refer strict la români pentru că la nivel global lumea care câștigă bine pare a fi pe val și aruncă cu bani în stânga și-n dreapta. Așa a fost dintotdeauna, iar săracii suferă din cauza lipsurilor și a posibilităților materiale. Probabil e vina lor pentru starea lor pentru că la fel ca toată lumea, și ei au tot două mâini, două picioare și-un cap pe umeri cu care să gândească. Dezbaterea asta nu își are sensul acum.

Sunt de părere că dacă ai posibilitatea să nu împrumuți de la prieteni, cunoștințe, rude etc uneltele necesare desfășurării unei anumite activități, atunci ești norocos. Dar dacă folosești o bormașină să dai două găuri o dată la trei ani, mai merită achiziția uneia? Sau ai nevoie de o mașină pentru deplasări de câteva ori în afara orașului și la final se săptămână câte 10-15 kilometri pentru a merge în vizită la prieteni. Merită achiziția unei mașini noi?

Câtă nevoie am de lucrul respectiv? Sau merită să cumpăr același produs de 3 ori mai scump doar pentru că are o etichetă cu un anumit brand? Dar produsul e lucrat în China, Indonezia, Thailanda cu forță de muncă ieftină, de către oameni ce lucrează pentru câțiva dolari pe zi. Asta probabil nu are nicio relevanță, ci în definitiv contează valoarea pe care i-o atribuim noi produsului respectiv și nu cât costă în magazin.

În mintea mea își găsesc locul tot felul de dileme existențiale. De exemplu am încercat la începutul lui ianuarie să gătesc de acasă pentru a nu mai arunca cu banii pe mâncarea din mall care nu-i tocmai sănătoasă și care e reprezintă o gaură destul de mare în bugetul personal, însă mi-am dat seama că a găti de acasă însemnă să arunc mai multă mâncare pentru că se strică în câteva zile. Am rămas deci, tot la mâncatul în oraș în condițiile în care mă costă mai mult.

Am fost acuzat, nu de puține ori, mai în glumă, mai în serios că sunt zgârcit. Se prea poate. Iar la baza acestui comportament de om care care nu-i mână largă stau argumente logice. Nu dau bani la cerșetori pentru că banii ajung în altă parte; nu cumpăr lucruri de care nu am nevoie doar pentru satisfacția de moment; nu las întotdeauna bacșiș pentru că acesta însemnă servicii de calitate, iar când nu sunt mulțumit, nu plătesc pentru un serviciu pe care l-aș primi în altă parte la fel. Exemple sunt multe și diverse.

În mod contrar, prefer să plătesc mai mult pentru un produs de calitate și pe care-l folosesc mai mult timp și destul de frecvent. Pentru o pereche de ghete de piele prefer să plătesc câteva sute de lei și să le schimb o dată la 3-4 ani, dar pentru un tricou nu-mi vine să dau mai mult de 100 de lei în condițiile în care după o vară nu mai arată ca nou. Ba mai mult, de banii pentru un singur tricou de firmă aș putea să-mi iau două sau trei mai ieftine, dar pe care să le schimb în fiecare zi.

Nu caut scuze pentru modul în care gândesc și acționez. Consider că fiecare are dreptul de a face propriile alegeri în funcție de nevoile proprii. Alegem să cheltuim mii de euro pe concedii în străinătate ori să stăm acasă, alegem cum și cu ce să ne îmbrăcăm, alegem ce mașină conducem și ce mâncăm. Viața e despre modul în care o trăim și despre cum ne-o facem fiecare.

Imagine: pixabay.com

Continuă discuția mai jos:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.