GânduriPersonal

De ce se nasc femeile?

February 6, 2017 0 comments

femeie

Femeie – persoană de sex feminin. Pe scurt, cam asta e definiţia din măreţul DEX care le ştie aproape pe toate atât cât să îi mulţumească pe majoritatea oamenilor din Românica noastră. Cartea asta groasă ne mai spune şi că “femeie” provine din limba mamă: latina.

Motivul pentru care femeia vine pe lumea aceasta, însă, e incert pentru că mi se pare că pe cât e ea de utilă bărbaţilor, pe atât de mult le dă acestora dureri de cap ce abia trec în câteva zile cu pastile şi doftorii. Cum poate o fiinţă, de multe ori mai firavă decât majoritatea sexului tare, să stârnească atâtea lucruri mai mult sau mai puţin bune, e de neînţeles; un adevărat mister. Din punctul meu de vedere, normal ar fi ca aceste femei să se nască, să crească, să dea naştere la urmaşi, iar apoi să îşi vadă d-ale lor, să nu le mai tulbure minţile bărbaţilor. Lumea ar fi un loc mult mai liniştit şi mai puţin lipsit de complicaţii inutile dacă mândrele noastre s-ar limita doar la ce au ele de făcut şi nu ar mai încerca să sucească minţile tinerilor. Ia staţi puţin că nu numai tinerii sunt afectaţi de vicleşugurile lor, ci şi oamenii bătrâni trecuţi de prima tinereţe.

Oricâte zile negre şi amare am avea din pricina lor, noi, bărbaţii, tot ne lovim de dorul şi de farmecul lor. Câteodată ne blestemăm zilele că am întâlnit-o pe aceea, unică în lume între toate celelalte, pentru care am face orice, dar care nici nu catadicseşte a se uita la noi. Noi care vedem într-însa tot ce e mai bun pe mapamond, suntem slugile propriilor noastre nebunii şi dorinţe încât începem să credem că un zâmbet aruncat în fugă ne poate reda fericirea supremă, dar de fapt nici nu ne dăm seama ce vrea să însemne acea mişcare a muşchilor feţei sale. Ne încredem în cuvinte deşarte ce uneori ne sunt fatale, provocându-ne răni ce nu pot fi vindecate nici măcar de trecerea anilor, răni ce sunt precum un cuţit înfipt în carnea vie şi pe care-l răsuceşte cineva la nesfârşit.

Da, suntem masochişti şi ne place atunci când ştim că durerea pe care o suportăm cu atâta stoicism merită în cele din urmă, dacă vă vedem pe voi fericite. Şi da, suntem şi fraieri pentru că ne încredem în voi orbeşte fără a vedea cât de adâncă e prăpastia. Ne faceţi existenţa un chin ce nu s-ar cuveni să fie îndurat de nimeni, dar pe care noi, bărbaţii, îl acceptăm cu pieptul deschis fără a ne proteja de eventualele atacuri. Mereu ne faceţi vinele să pulseze la bătaia ritmică a inimilor noastre, chiar dacă în faţa voastră părem de neatins când e vorba de sentimente.

Dacă am dori să facem ceva pentru voi şi ar fi nevoie să facem imposibilul, am sfărâma munţii într-o infinitate de bucăţi, am seca mările până s-ar face drum înaintea noastră ca să ajungem la voi, am trânti văzduhul de pământ ca să vă vedem chipul pentru câteva secunde. Nimic nu ar fi prea mult atunci când e vorba despre voi. Chiar dacă ne facem rău singuri, tot pe voi vă iubim.

Acum mai credeţi că merităm ofensele aduse la adresa noastră, indiferenţa ce ne înconjoară la tot pasul când suntem în preajma voastră, tulburările minţii ce sunt ca veninul când ne apropiem de voi?

Noi vrem doar sa vă iubim. Asta ne e menirea!

Notă: Articol scris în 2012-2013

 

 

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: