Personal

Lista dorințelor mele (The Bucket List)

January 11, 2016 1 Comment

bucket list

De multe ori înainte să adorm mă gândesc că poate ar trebui să schimb ceva la viața mea pentru a o face mai palpitantă, mai interesantă, mai ieșită din tipar sau mai puțin monotonă.

Întotdeauna am crezut că nimic nu vine fără a depune un efort cât de mic. Spun asta pentru că acel efort are importanța sa. Face ca lucrurile să miște în direcția potrivită, căci altfel, dacă aștepți semne din cer, ele n-o să pice niciodată și viața ta va rămâne la stadiul din momentul actual. D-asta e important să luăm atitudine atunci când trebuie.

E imposibil ca cineva să nu se fi gândit la câteva lucruri pe care ar vrea să le facă în viitorul apropiat sau pâna la sfârșitul vieții (vezi The Bucket List și Scent of a Woman). Unele sunt ciudate, iar altele interesante, dar ceea ce contează e faptul că sunt alte mele și cred în ceea ce vreau să fac. De ceva vreme tot încerc să îmi notez câte o parte din ce aș vrea să înfăptuiesc, dar lista dorințelor pe care am întocmit-o nu ține cont de ordinea lor și sunt convins că de-a lungul timpului vor veni din ce în ce mai multe, iar numărul final ce se află scris aici se va mări de la an la an.

1. Să citesc cel puțin două cărți pe lună

2. Să ajut un necunoscut sau mai multi (să fiu într-o organizație umanitară).

3. Să privesc o noapte întreagă cerul înstelat.

4. Să ajung să nu mai trăiesc cu teama zilei de mâine la fel cum trăiesc cei mai mulți dintre români.

5. Să trăiesc o poveste de dragoste ca în filme.

6. Să sar cu parașuta, să zbor cu balonul, să fac bunjee-jumping, scuba-diving, para-sailing, para-gliding.

7. Să plec undeva și să uit de tot ce mă înconjoară.

8. Să salvez o viață (asta m-ar face să nu mai cred că traiesc într-o lume minusculă lipsită de sens și de valoare).

9. Să donez sânge.

10. Să conduc un Ferrari.

11. Să îmi cutreier țara în lung și-n lat pentru a o descoperi și a mă bucura de frumusețile ei (și sunt multe de văzut în România, dar prea putini apreciază).

12. Să ajung să vizitez Londra (mereu m-a atras și încă nu mi-am dat seama de ce), Japonia, Thailanda, Zidul Chinezesc (China), Taj Mahal (India), Rio de Janeiro (Brazilia), savanele africane, piramidele, templele mayașilor, Aurora Boreală + multe altele.

13. Să învăț turcă (mi se pare o limbă interesantă mai ales pentru ca Țările Române au avut de-a face multe veacuri cu otomanii).

14. Să mă simt unic.

15. Să-mi fac un tatuaj.

16. Să ajung la capătul vieții și să nu am nimic de regretat – find the joy in my life (ceea ce cred că e imposibil de atins);

17. Să organizez un festival, indiferent cât de mic/mare va fi.

18. Să dețin propria afacere (start-up).

19. Să fac un Eurotrip cu trenul.

20. Să arunc un mesaj într-o sticlă pe mare și să mă întâlnesc cu persoana care va citi mesajul.

21. Să fac câte o poză în fiecare zi timp de un an.

22. Să experimentez cum e un an sabatic

23. Să dansez în mijlocul ploii, vara.

24. Să urc pe un vulcan activ.

25. Să zbor cu balonul în Cappadocia

26. Să stau într-o cadă plină cu gheață vreme de cel puțin 5 minute

27. …………………….

Câteva dintre chestiile de mai sus sunt preluate din anumite filme, dar majoritatea sunt dorințe personale pe care sper să le văd îndeplinite până la capătul zilelor. Cum am spus și mai sus, sunt convins că pe viitor voi mai adăuga dorințe sau voi mai bifa unele pe care voi reuși să le duc la bun sfârsit.

Drept curiozitate aș adăuga lista lui John Goddard care mi se pare foarte interesantă având în vedere că omul a reușit să își atingă 119 obiective din totalul de 127. Lista o găsiți aici.

P.S.: Cam așa stau și mă gândesc uneori:

Sursă imagine: pixabay.com

S-ar putea să-ți placă:

1 Comment

Cu sângele meu pot să salvez vieți — stefanrusie.ro 14/Oct/2017 at 10:54 AM

[…] 3 ani de zile, cred că am donat de 6-7 ori sânge și simt că cel puțin una din dorințele de pe bucket list-ul meu s-a indeplinit: să salvez o viață. Nu se întâmplă în fiecare zi ca viața cuiva din […]

Reply

Loc de dat cu părerea: