GânduriRomânia

Se schimbă România?

May 20, 2015 0 comments

DSC09443-21Inițial voiam ca titlul acestui articol să fie de fapt o constatare, nu o întrebare pentru că la momentul respectiv aveam impresia că la doar câteva luni de la schimbarea președintelui țării parcă lucrurile începuseră să meargă într-o direcție de mai bine, însă în clipa de față totul îmi pare extrem de fragil și balanța înclină când într-o parte, când în cealaltă.

Credeam că tot spectacolul ăsta mediatic ce se petrece pe fondul corupției aleșilor noștri seamănă cu luminița de la capătul tunelului și toți vedem asta ca pe un semn că România începe să revină la normalitatea după care poporul a tânjit 25 de ani în continuu până în octombrie anul trecut, dar aruncând o privire mai de ansamblu la legile ce se dau din ce în ce mai mult pentru cei care ne conduc și mai puțin pentru poporul nostru, cred că faptul că România se schimbă e doar o iluzie cu care mă mint singur.

Îmi doresc să trăim mai bine în România, să mergem înainte și să scăpăm de lucrurile rele ce ne țin în loc sau care ne fac să mergem parcă în reluare. Vreau ca tot sistemul acesta greoi să se reseteze și să o luăm de la zero astfel încât să putem să creștem toți, să ne permitem toți să mergem în vacanță unde vrem sau să ne cumpărăm chestiile necesare traiului zilnic fără a sta cu teama zilei de mâine.

Sunt multe chestii ce trebuie schimbate. Prea multe! Și știu că toate astea cer timp, însă aș vrea să pot apăsa butonul de fast forward și să mă trezesc când totul e bine.

Poate visez eu prea mult sau poate vreau să trăiesc într-o lume ideală lipsită de griji, dar nu asta ne dorim toți? Și dacă asta ne dorim toți, de ce nu se întâmplă așa? Dacă nu noi suntem schimbarea pe care vrem să o vedem în lume, atunci cine? Atunci când? Atunci cum?

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: