Timp liber

Te pui cu vecinii? Te bat cu experiența!

December 24, 2014 2 Comments

Familia și rudele sunt de la Dumnezeu, iar prietenii ți-i alegi singur. Așa zice o vorbă bătrânească din popor, doar că atunci când intervin în ecuație și vecinii, nu prea ai cum să o nimerești din prima.

Din 2009 de când am ajuns pe meleaguri bucureștene am astat în vreo 4 locuri diferite. Ba la Căminul Studențesc de la Politehnică, ba în Crângași, ba în Militari, ba pe lângă parcul Al. I. Cuza (fost IOR) și niciodată nu am avut probleme cu vecinii cum am acum, când m-am mutat definitiv la casa mea. Întotdeauna am căutat ca cei care trăiesc în jurul  meu să fie oameni responsabili și cu care se poate purta o discuție civilizată, dar cu unii parcă nu se poate rezona deloc. Vorba unui prieten: “Nu te pune cu proștii că au mintea odihnită și te bat cu experiența”.

Fix pe principiul ăsta ar trebui să merg și eu acum. Nu ar trebui să mă cobor la mintea lor, dar când într-un interval de o lună și jumătate m-a vizitat de cinci ori poliția la miezul nopții pe motiv că au primit de fiecare dată un apel la 112 că la mine în casă era gălăgie excesivă în condițiile în care prima dată eram 5 persoane în bucătărie și jucam Activity, a doua oară (de două ori în aceeași seară) eram 4 persoane care aveau, într-adevăr, o discuție mai aprinsă, dar nicidecum vreun strop de muzică sau strigăte, iar a 3-a oară (tot de două ori în aceeași seară) în timp ce eu dormeam bine mersi în dormitor, practic acum mi-e imposibil să fiu impasibil. Asta ca să nu mai pun la socoteală și când am primit o citație acasă.

În momentul în care te trezești cu poliția la ușă pentru faptul că aceiași vecini de sub tine, obsedați de o liniște mormântală au făcut un exces de zel și au apelat numărul de urgență de atâtea ori, îți dai seama că există o problemă. Poate e la mine, nu neg, dar să ajung să-mi fie teamă că voi primi o amendă la mine în casă doar pentru faptul că aș putea porni aspiratorul sau pentru că au venit niște prieteni din alt oraș în vizită și ne întindem la povești până dimineața, mi se pare de-a dreptul ceva inacceptabil într-o țară în care toată lumea ar trebui să fie civilizată sau măcar ar trebui să pretindă asta.

Poate sunt eu nebun, ceea ce e puțin probabil, dar de la a suna la poliție de câteva ori și până la amenințarea cu depunerea unei plângeri penale împotriva cuiva pentru tentativă de omor din cauza deranjării liniștii publice e cale lungă. Sincer, nu pot să concep că e doar asta la mijloc pentru că pare fără niciun sens, dar accept situația așa cum e și încerc să îmi văd de viața mea în continuare

Pe lângă toate astea, am dat și declarație la poliție că doar nu se poate fără să pierdem vremea puțin și pe la secție. Am început să mă obișnuiesc cu viața la oraș și cu faptul că în București răutatea oamenilor e de fapt o stare de spirit cu care sunt înzestrați aproape toți cei care trăiesc în orașul ăsta de când s-au născut căci aici totul pare o luptă pentru supraviețuire, iar dacă nu ești tare în gură și le oferi celor din jur o bucățică de bunătate, se mătură cu tine pe jos cât ai zice pește.

Aș fi vrut să scriu mai demult despre asta, dar am zis să se mai liniștească apele și să fiu ceva mai calm ca să pot gândi la rece toată aventura asta. Evenimentele precizate mai sus s-au întâmplat cam acum o lună de zile, iar acum totul pare normal, dar tind să cred că sunt doar aparențele care se interpun în fața realității pentru că sunt convins 100% că la prima onomastică, primul revelion sau primul chef o să fie invitată și poliția.

Eh, nu-i asta o problemă. Am început să ne cunoaștem și noi mai bine că doar nu trăim de capul nostru, singuri, în cartier.

S-ar putea să-ți placă:

2 Comments

Loc de dat cu părerea: