CălătoriiFunPersonalRomâniaTimp liber

Cu autostopul prin Europa — #oriundemaduc

August 15, 2016 0 comments

Autostopul nu e pentru oricine. Am descoperit asta încă de anul trecut pe propria-mi piele când am plecat pentru prima dată la drum împins probabil de nebunie și spirit de aventură. Am vorbit cu mulți oameni de atunci și fiecare dintre ei mi-a spus că nu sunt sănătos să plec de acasă doar cu o pancartă pe care scrie mare ORIUNDE și cu un rucsac în spate, însă nu mi-a ajuns să fac turul țării, iar anul acesta mi-am luat inima-n dinți și am încercat să ies afară din România, ceea ce am și reușit.

Aveam planul făcut încă de anul trecut când m-am întors din concediul neobișnuit pe care l-am petrecut timp de o săptămână bătând drumurile patriei,  dar acum nu mai voiam să plec singur, așa că am reușit să îmi conving un prieten, pe Silviu, să se alăture nebuniei mele.

De unde am plecat?

La fel ca în 2015, punctul de plecare a fost stația de metrou Păcii, înspre Autostrada A1. Abia am reușit să scoatem pancartele cu ORIUNDE și ÎNAINTE că, după nici 3 minute de așteptare, s-a întors din dumul lor un cuplu cu o Skoda Superb pentru a ne lua până la Câmpulung-Muscel, ceea ce e de fapt o mică ironie sau o coincidență stranie pentru că începutul traseului pe care l-am urmat anul trecut a fost fix același.

first_image_metrou-pacii

Pe unde am mers și ce am vizitat în prima zi?

Ajunși la Câmpulung și uimiți oarecum de începutul promițător al aventurii #oriundemaduc de anul acesta, n-am mai stat deloc pe gânduri și ne-am pus la autostop imediat ce am coborât din mașina precedentă, iar în 10 minute ne îndreptam spre Moeciu pe traseul Rucăr-Bran alături de un domn simpatic ce plecase la plimbare ca să se relaxeze. Nu știa încotro va ajunge cu puțina benzină din rezervor, dar ne-a dus să vedem unde se află Peștera Dâmbovicioara și pentru că nu avea ce face a zis că ne duce până la Bran, dar s-a răzgândit din nou și ne-a lăsat în Brașov la ieșirea dinspre Sibiu.

Cum viața de autostopist nu e deloc ușoară și trebuie să fii mereu înarmat cu o răbdare de zile mari, aici am așteptat vreo 40 de minute până să ne ia cineva cu autobuzul, iar discuția cu șoferul a decurs în felul următor:

– Unde mergeți, băieți?

– Oriunde mergeți și dumneavoastră, dar numai dacă ne luați fără să plătim.

– Eu merg la Făgăraș, urcați-vă repede și treceți pe ultimul loc din autobuz că mi-e milă de voi!

Ne-am bucurat să ajungem în Făgăraș pentru că nu mai fusesem niciunul în orașul ăsta și pe cât de mare ne-a fost norocul să vizităm Cetatea Făgărașului care din punctul meu de vedere e una dintre cele mai frumoase cetăți de la noi din țară, pe atât de mare ne-a fost dezamăgirea să observăm cea mai kitsh-oasă biserică întâlnită vreodată (cu turle de alamă care sclipeau în lumina soarelui mai ceva ca acoperișurile câtorva case ale conaționalilor noștri mai închiși la culoare). Recomandarea mea, dacă aveți posibilitatea să ajungeți la Făgăraș, vizitați cetatea. Merită din plin!

Cum vizita nu a durat decât vreo două ore, imediat ne-am pus la autostop și am fost luați numaidecât spre Sibiu unde, în timp ce ne beam berea liniștiți lângă Turnul Sfatului, a luat foc acoperișul unui local și ne-am trezit cu autospecialele pompierilor stropind în toate părțile cu apă. Am rămas oarecum surprins de lejeritatea cu care au ajuns la fața incidentului din Piața Mare pentru că dacă s-ar întâmpla ca vreun local din Centrul Vechi al Bucureștiulul să ia foc, cu siguranță ar rămâne doar scrumul până să intervină pompierii printre straduțele înguste presărate cu sute de mese și scaune de la zecile de restaurante.

Unul dintre cele mai faine lucruri care se întâmplă când ajungi în diverse orașe cu autostopul e că reîntâlnești prieteni pe care nu i-ai mai văzut de ceva vreme. Astfel, în Sibiu ne-am întâlnit cu Robert, un prieten de-al meu, și cu Marius, un prieten de-al lui Silviu, la care am și înnoptat de altfel.

Ce am făcut în a doua zi de #oriundemaduc?

Ne-am trezit devreme, pe la 7 cred, și Marius ne-a dus la ieșire din oraș pentru a merge mai departe în călătoria noastră. N-am luat câte un sandwich, l-am mâncat pe marginea drumului și ne-am pus să facem autostopul. Am așteptat ceva până când s-au întors din drumul lor doi frați și ne-au dus 10 kilometri mai departe.

Uneori e greu să stai în soare să te ia cineva și în timp ce așteptam următoarea ocazie am zis să ne facem un selfie că oricum ne cam plictiseam, dar ce să vezi? Fix atunci s-a hotărât un tip să ne ia la el în mașină să ne ia până la Miercurea. Care Miercurea? Am crezut că e vorba de Miercurea-Ciuc, dar cum mergeam ORIUNDE și ÎNAINTE, ne-am urcat și n-am mai zis nimic. Drumul ar fi durat în jur de 4 ore jumătate, când de fapt era vorba de Miercurea Sibiului spre surprinderea noastră. Am ajuns repede, ne-am mai făcut un selfie în mijlocul câmpului și am zis să mergem pe jos puțin pentru a căuta un loc bun de făcut autostopul. În timp ce urcam o pantă țineam pancartele întinse lateral ca să vadă cei care treceau pe lângă noi încotro mergem și în nici 5 minute ne-a luat un tip care ne-a lăsat la Alba-Iulia.

Știam că la Alba-Iulia se află cetatea pe care eu am mai văzut-o înainte, dar Silviu nu, așa că am mers acolo. Ne-am plimat, ne-am pozat, am mâncat, ne-am odihnit puțin în parc, iar apoi a trebuit să ne întoarcem în Sebeș ca să ne întâlnim cu Sergiu, un alt prieten de-al lui Silviu care s-a oferit să ne ducă până la Deva. Acum stau să mă gândesc că am avut din nou noroc pentru că începuse să plouă și nu aveam niciun chef să facem autostopul pe o așa vreme.

Următoarea destinație din Deva era ori Arad, ori Timișoara. Aveamm prieteni în ambele orașe, dar nu știam încotro ajungem. Soarta a făcut să oprească noi o tipă și să ne ducă la Timișoara unde ne-am întâlnit cu niște prieteni, iar de dormit am dormit super bine, în timp ce ploua cu găleata, la Dragoș, un coleg de liceu.

Ce avea să ne rezerve ziua a treia?

Când ne-am trezit nu aveam nicio șansă să facem autostopul. Poate suntem noi puțin duși de-acasă, dar nu suntem inconștienți să stăm în mijlocul furtunii ca să ne plouă și să răcim, mai ales când nu avem niciun gând să ajungem la spital, așa că am asteptat să se mai domolească vremea rea ca să putem să facem autostopul din nou.

A oprit la noi un domn care ne-a lăsat la o intersecție din Arad. Era în jur de  10-11 și speram să trecem vama spre Ungaria ca să înnoptăm la Budapesta, dar nu eram sigur că așa va fi. Una e să faci autostopul în România și alta e în Ungaria, dar până să ajungem acolo ne-a luat un țigan până la Pecica, iar de acolo ne-a dus un tip până la vama Nădlac. Am oprit în benzinărie, iar managerul de acolo ne-a făcut cinste cu câte o cafea pentru că a fost impresionat de povestea noastră și de ceea ce facem.

Ne era teamă că nu putem să trecem vama pe jos, dar se pare că nici de data asta norocul nu ne-a ocolit: vameșul ne-a ascultat povestea și a zis că o să ne ajute să mergem mai departe. Cum? Păi a vorbit cu șoferul următoarei mașini să ne ducă până la Szeget. Ne-am bucurat, dar cum ziceam și mai sus, în Ungaria nu prea merge cu autostopul pentru că la ieșire din Szeget am așteptat cam 3-4 ore până să ne ia cineva. Făcusem chiar și pancarte scrise în maghiară, poate-poate reușim să plecăm de acolo.

20160802_143916

Omul care ne-a luat mai departe era după cum intuiți, ungur. A fost de treabă. O rupea puțin pe engleză. Am discutat despre România, revoluție, Ceaușescu, Bucovina, Ardeal. Ne-a lăsat într-o benzinărie lângă Kecskemét.

Ca și o paranteză, ungurii, în timp ce stăteam pe marginea drumului cu pancartele în mână, nu mi s-au părut atât de deschiși ca și românii. La noi, oamenii care ne vedeau ne făceau cu mâna, zâmbeau, ne salutau. În schimb, ungurii păreau triști, serioși și nu prea deschiși la chestii ieșite din comun.

De lângă benzinăria aceea ne-a luat un tirist, tot ungur. Nu știa o boabă de engleză și nici noi maghiară, dar ne-a rugat cu un fel de rachiu pe care-l ținea în buzunarul ușii sale. Am vorbit cu el mai mult prin semene și i-am scris că Budapest pe o pancartă.

-Budapest?

– Yes, yes!

-Budapest! (și ne arăta înainte). Gyal (și ne arăta la dreapta). Budapest, Gyal!

Ah… am zis , uite, bă! Ăsta merge la Budapesta, dar o ia puțin la deal. Ce noroc pe noi. Deja simțeam că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare. Dar ce să vezi, băbăete? Ne-a lasat pe autostradă. Fix aici:

20160802_202713_HDR

Ne-am cam panicat puțin. Am zis că punem cortul lângă autostradă. Ne era doar că ne mănâncă țânâțarii peste noapte că hoți prin părțile alea sigur nu erau, dar până să renunțăm la autostop în ziua respectivă am zis să ne încercăm norocul în continuare. S-a dovedit că am luat o decizie bună, căci am mers cu cea mai tare mașină care ne-a luat până acum cu autostopul, Mercedes C220. Ungurul n-a prea lăsat-o sub 200 km/h, dar ne-a dus până în centrul Budapestei.

Am căutat repede cazare la un hostel, ne-am făcut un duș că eram super transpirați după o zi de stat pe marginea drumului numai în soare și am ieșit să bem o bere la terasă. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut noi ce bețivi sunt ungurii. Credeam că noi, românii bem mult, dar cred că ungurii ne fac lejer la capitolul ăsta. Fete de 21-22 de ani umblau pe stradă cu câte 2 sticle de vin desfăcute în mână, băieții aveau și bere, și vin, iar terasele erau pline ochi. N-a durat prea mult toată minunea asta a lui Bachus că la miezul nopții  terasele s-au închis iar tinerii amețiți de aburii alcoolui s-au retras numaidecât spre casă. La fel și noi.

Miercuri, a patra zi de #oriundemaduc

Ca orice om care ajunge într-un oraș nou, ne-am trezit cu gândul de a vedea o parte din Budapesta, atât cât ne permitea timpul pentru că nu voiam să zăbovim prea mult într-un oraș. Lunea următoare concediul era gata și noi trebuia să fim la serviciu. În fine, astea sunt detalii.

În dimineața aceea ne-am băut cafeaua la o terasă lângă malul Dunării și apoi am început să mergem pe faleză ca să ne relaxăm puțin. Oricât ne-am bate noi, românii,  cu pumnul în piept că suntem cei mai cei, am remarcat câteva chestii:

  • ne bat ungurii cam la orice capitol posibil
  • infrastructura din Budapesta nu se compară cu cea din București, și vorba aia, sunt amândouă orașele capitale europene
  • există foarte multe piste pentru bicicliști
  • curățenia e la ordinea zilei acolo peste tot
  • nu am auzit niciun claxon de mașină cât am mers pe jos
  • oamenii ăia știu ce e turismul și profită la maxim de el

Nu prea are sens să lungesc discuția despre Budapesta. Am vizitat Bazilica Sfântul Ștefan și Parlamentul.

Îi dăm puțin pe repede înainte, mâncăm la Burger King, mergem cu metroul, încercăm să plecăm din Budapeste spre Viena, dar ne cam luăm țeapă din nou cu așteptatul după vreo mașină. Am stat din nou încă 3 ore ca să ne mișcăm din loc. Ungaria nu e tară de făcut autostopul.

20160803_155501

De data asta am cam pățit-o. După ce ne-a luat ungurul ăsta am aflat că merge spre lacul Balaton, dar noi voiam spre Viena că aveam un prieten acolo, așa că ne-a lăsat omul fix pe mijlocul autostrăzii pe o zonă hașurată. În stânga aveam autostrada spre Balaton, în dreapta cea spre Viena și noi eram între ele. Mașinile mergeau cu 130 km/h. Silviu s-a panicat tot.

Cum naiba facem să traversăm două benzi cu un rucsac de cel puțin 20 de kilograme în spate fiecare? Am așteptat câteva minute și când erau destul de puține mașini în raza noastră vizuală am reușit săă trecem, dar acum altă problemă pe capul lui Silviu: vine poliția și ne ia de acolo, ne mai dă și amendă că n-avem voie să facem autostopul pe autostradă. Eu, optimist, m-am gândit că înapoi nu au cum să ne ducă, ci doar înainte, așa că nu m-am panicat deloc, am încercat să-l încurajez. Cum până acum a fost vorba doar de noroc, iată că nu ne-a ocolit nici de data asta: ne-a luat un tip și ne-a lăsat într-o benzinărie la vreo 150 km de Viena,  lângă orașul Gyor.

20160803_164518

Cum ne aflam tot în Ungaria, așteptarea era la ordinea zilei. Încă 3-4 ore petrecute în benzinărie. Deja se înserase și noi nu reușeam să plecăm de acolo, însă fix când eram aproape să renunțăm am zărit pe un TIR de România. Ne-am luat inima în dinți și am mers să vorbim cu șoferul dacă ne poate lăsa undeva mai aproape de Austria și a fost de acord. Ajunși la următoarea benzinărie, la aproximativ 10 kilometri de Austria.

Simțeam că suntem atât de aproape, dar în același timp atât de departe. Nu voiam să dormim acolo. Era mai confortabil un pat și un acoperiș deasupra capului. Astfel am încălcat regulile călătoriei, am renunțat la pancarte și fiind rupți de oboseală l-am sunat pe Ovidiu să vină să ne ia. Am adormit în Viena.

Viena — ultima redută #oriundemaduc

Ajunși aici, zilele s-au scurs destul de repede. Oboseala ne cam prinsese din urmă și eram conștienți că nu prea avem cum să mergem mai departe fără să depășim concediul de o săptămână, așa că am preferat să vizităm ce putem, să ne relaxăm, să facem grătare și să bem bere. Am văzut Palatul Schonbrunn, Grădina zoologică, Stephansplatz și Kahlenberg (de unde am putut admira Viena de deasupra).

Sunt de părere că mai bine de atât nu avea cum să iasă toată aventura #oriundemaduc. Deși, la final ne-am încălcat  din nou regulile călătoriei, cred că întoarcerea în țară cu trenul a fost cea mai bună decizie.

Ce a însemnat #oriundemaduc #inainte prin Europa?

Toată această experiență m-a făcut să îmi dau seama că în cele din urmă răbdarea reprezintă o calitate pe care o testăm constant și de care ne lovim tot timpul. #oriundemaduc #inainte mi-a arătat că mă pot descurca în orice situație și în anumite momente m-a determinat să îmi testez limitele. Am călătorit 15 ore cu mașina + 19 ore cu trenul și un total de aproximativ 1260 kilometri doar cu mașina (pentru tren nu am găsit distanța). Mi-am revăzut prieteni pe care altfel nu reușeam să îi văd și am cunoscut oameni noi.

Mi-am demonstrat încă o dată că se pot face o mulțime de lucruri cu bani puțini și dacă îți propui ceva poți să-ți vezi visul cu ochii atâta timp cât nu renunți. Mi s-a spus că sunt nebun, nesănătos la cap și inconștient că plec cu autostopul, dar  toate astea nu au făcut decât să mă ambiționeze și mai mult ca să reușesc.

Am reușit ajung și să văd două capitale europene și am creat din nou o mulțime de amintiri care s-au transformat în povești de spus prietenilor vara la un pahar de bere sau iarna lângă gura sobei cu o cană de vin fiert.

S-ar putea să-ți placă:

Loc de dat cu părerea: